Opt capre au murit în urma unui incendiu izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița. Evenimentul s-a produs din cauza unui foc ap…
La data de 23 august 2026, polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani cu pr…
Un autoturism a fost distrus în totalitate de un incendiu izbucnit în timpul mersului, pe drumul spre localitatea Măgura, județul Bacău. Datorită vigilenței și reacție…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean, asupra căruia a fost descoperit u…
La data 2026, în jurul orei 24:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 291B, î…
La data de 22 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6…
La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 34 și 37 de a…
La data de 22 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani…
La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Ștefănești, un autoturism condus de către un tână…
Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret, inițiat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în 2009, se află, &…
În perioada ianuarie-iulie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un…
Temperaturile nu scad foarte mult, chiar dacă se apropie toamna. Prognoza meteo arată că următoarele 4 săptămâni vor fi călduroase, cu peste 30 de grade și prea puține precipitații, mai ales în sud…
Horoscopul săptămânii vine cu schimbări importante pentru toate cele 12 zodii, pe fondul unor tranzite astrale care pun accent pe decizii, relații, bani și carieră.
Horoscop Berbec
Săptămâ…
Uleiul de migdale dulci, un elixir natural cu o istorie bogată, este apreciat de secole pentru proprietățile sale terapeutice și cosmetice. Extras din sâmburi de migdale dulci (Prunus dulcis), acest ulei…
Un bărbat din municipiul Dorohoi are nevoie de ajutor după ce locuința i-a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit în această după-amiază.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt t…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în interiorul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, ascuns și nedeclarat, un pi…
Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri, în localitățile Cristești, Tudor Vladimirescu și Dorohoi. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și te…
La data de 22 august 2026, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control, pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, un autoturism condus de …
Sucul de portocale este o sursă bogată de vitamine, minerale și antioxidanți care pot contribui la o stare generală de sănătate. Cu toate acestea, consumul excesiv de suc poate crește aportul de zahăr și de ca…
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 21-23 august 2026, a V-a ediție, extinsă, a Festivalului-concurs de folk Seri eminesciene: muz…
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 14:00 – 23:00.
Aceasta se va ma…
La data de 21 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 32 și 29 de ani, din comuna Suharău, cercetaț…
Pentru fiecare copil, părinții sunt eroii de zi cu zi, iar atunci când părinții poartă uniformă, curiozitatea celor mici este cu atât mai mare: Ce fac mama și tata atunci când pleacă la servi…
YouTube majorează în 2026 tarifele abonamentului Premium în România, serviciu care elimină reclamele și permite descărcarea conținutului pentru redare offline. Noile prețuri se aplică planuri…
Memoria este un sistem complex care implică două părți: memoria pe termen lung și memoria de lucru. Amintirile pe termen lung implică cunoștințe, experiențe și abilități stocate în creier pentru perioade…
Aveți grijă unde așezați lumânările aprinse atunci când mergeți la cimitir! Amplasate în apropierea coroanelor de flori, a crucilor din lemn sau a vegetației uscate, acestea pot provoca incen…