Având în vedere desfășurarea, în perioada următoare, a unor activități specifice acestei perioade, de datini și obiceiuri, care vor atrage un număr mare de perso…
Pompierii vor fi la datorie și în perioada 31 decembrie 2025 - 04 ianuarie 2026, fiind pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate &i…
Ca în fiecare sfârșit de an, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura măsuri de ordine și siguranță pub…
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihăileni, cer…
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat, în comuna Cristinești, un bărbat, de 39 de ani, din aceeași…
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Ju…
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în exec…
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Botoșani, c…
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în comuna Tudo…
De dragul tradiției sau chiar din superstiție autentică, mulți își pregătesc de pe acum recuzita pentru Revelion. Vor avea pește în cuptor, struguri pe masă, bani în buzunar și roșu aprins pe…
Cel mai gustos, dar și cel mai slab caloric preparat este friptura. Există un preparat din meniul de sărbători care se potrivește cu toate gusturile și cu toate siluetele: friptura.
Preparată la cuptor sau …
Organismul necesită un aport echilibrat de substanțe nutritive și lichide pentru a funcționa corespunzător. Acestea pot fi obținute din diverse băuturi, pe care le poți achiziționa sau prepara acasă. Descoperă…
Panică într-un bloc de pe strada Aleea Criva din municipiul Dorohoi, județul Botoșani. Marți, 30 decembrie 2025, locatarii unei scări de bloc au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor după ce au s…
Județul Botoșani se va afla, în următoarele 24 de ore, sub incidența a două atenționări de tip cod galben de vânt și ninsori viscolite.
Din această seară, de la ora 20:00, până m&aci…
O mamă singură, cu șase copii, din comuna Bălușeni, i-a întâmpinat astăzi cu bucurie pe jandarmii botoșăneni sosiți cu cadouri, în prag de An Nou.
Alimente de bază, dulciuri pentru copii, …
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în data de 15 ianuarie 2026, de la ora 16:00, la Teatrul de Copii…
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat plata ajutoarelor de urgenţă acordate prin Hotărâre de Guvern, în valoare totală de 152.000 de lei, pentru sprijinirea a 42 d…
ITM BOTOȘANI reamintește angajatorilor din județ faptul că data de 31.12.2025 este termenul limită până la care aceștia trebuie să se înregistreze în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată,…
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, Mitoșeru Elena-Lăcrămioara, din Botoșani. La data de 21.12.2025 a fost externată din cadrul Spitalului Județean Botoșani, însă n…
La data de 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice,…
La data de 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de supraveghere tehnică constând în reținerea, predarea …
Îți planifici deja călătoriile pentru 2026? Ar trebui. Lumea este plină acum de experiențe unice, natură spectaculoasă, scene culinare diverse și culturi care îți pot schimba perspectiva. Fie că vr…
Sistemul imunitar este un mecanism pe care corpul il foloseste sa se apere de virusuri, bacterii si boli. Uneori, are tendinta sa fie slabit din cauza dietei nesanatoase, stresului si din aceasta cauza nu isi …
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, la data de 28 decembrie 2025, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Frumușica, cer…
La data de 28 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de …