Președintele CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, a semnat Declarația de la Iași privind Dezvoltarea Durabilă a Județelor Moldovei - FOTO

Președintele CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, a semnat Declarația de la Iași privind Dezvoltarea Durabilă a Județelor Moldovei - FOTO

Comunitatea academică a Universității „Apollonia” din Iași în cadrul Zilelor Universității ediția a XXVI-a a organizat în data de 05.02.2016 Forumul Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei.

Organizarea acestei dezbateri, conform organizatorilor, a fost dictată de faptul că regiunea Moldova se comportă cu probleme ca: numărul mic de universități de stat și private (8 de stat, 5 private) comparativ cu Transilvania (23 de stat, 14 private) sau Muntenia (25 de stat, 17 private); numărul mic de spitale, în cele opt județe ale Moldovei fiind doar 88 de spitale, în timp ce Transilvania numără 178 și Muntenia 220 de spitale; fondurile privind cercetarea în medicină se alocă doar către Muntenia și Transilvania; valorile mortalității infantile fiind printre cele mai mari din țară în 6 județe din 8; infrastructura de transport fiind cea mai slab dezvoltată din țară.

La eveniment au participat factori de decizie instituțională, personalități din diverse domenii de activitate din județele Moldovei.

Dezbaterile au atins subiecte cu privire la dezvoltarea socio-economică a județelor Moldovei, cum ar fi: modul de alocare a fondurilor guvernamentale pe regiuni; soluții pentru o absorbție facilă a fondurilor europene; priorități în dezvoltarea infrastructurii de transport; dezvoltarea infrastructurii de utilități; parteneriatele transfrontaliere cu Ucraina și R. Moldova; schimbarea legislației privitoare la parteneriatul public-privat; promovarea produselor cercetării românești cu prioritate în fața celor din străinătate; reducerea decalajelor de dezvoltarea dintre regiunile istorice ale României etc.

Concluziile și rezultatele dezbaterii s-au materializat în adoptarea de către participanți a Declarația de la Iași privind Dezvoltarea Durabilă a Județelor Moldovei.

Pentru reprezentanții județului Botoșani aceasta dezbatere a reprezentat un real succes și un prilej special de a atrage atenția asupra Județelor Moldovei, care au fost evident neglijate și uitate ani de-a rândul. În plus de aceasta participarea a fost oportună și pentru faptul că la nivelul instituției Consiliului Județean se elaborează Strategia de dezvoltare a Județului Botoșani.

Stirea anterioara

Victima unui accident rutier transportată cu elicopterul SMURD la Iaşi

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.