O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii din Botoșani - FOTO

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii din Botoșani - FOTO

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, respectiv cursul introductiv și cel de acordare a primului ajutor de bază, organizate la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani.

Astfel, în perioada 06 – 14 aprilie  a.c., au participat la cursul introductiv privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani.

În perioada 15 – 19 aprilie a.c., voluntarii și-au însușit noţiunile de prim ajutor de bază. Totodată, au învăţat cum să recunoască urgenţele cu risc vital şi să execute tehnicile şi manevrele de prim ajutor în situaţii cu una sau mai multe victime.

Cursurile au fost susținute de specialiștii în domeniul pregătirii pentru intervenție, dar și de coordonatorul SMURD al ISU Botoșani.

După parcurgerea celor 54 de ore de pregătire, toți cei 32 de participanți au promovat examenul final.

De astăzi, aceștia vor putea să desfășoare activități de voluntariat în cadrul subunităților de intervenție ale ISU Botoșani, fiind angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.

Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concentrat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor. 

Informații suplimentare 
Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului 2016, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Pentru a putea deveni voluntari, cei interesați trebuie să prezinte următoarele documente: 
- cerere de înscriere; 
- certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); 
- copie a actului de identitate; 
- aviz psihologic; 
- act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare; 
- adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;
- acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Stirea anterioara

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Paul Aretzu – Dumitru Augustin Doman

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.