Liderii USL Botoșani [VIDEO/FOTO]: Întâlnire cu cetățenii din Broscăuți

Liderii USL Botoșani [VIDEO/FOTO]: Întâlnire cu cetățenii din Broscăuți

În același cadrul de întâlniri cu cetățenii din colegiul 2 Dorohoi, delegația USL Botoșani și-a continuat deplasările. O nouă locație vizată a fost comuna Broscăuți unde cei prezenți la întâlnire întâmpină aceleași probleme ca peste tot în țară, lipsa locurilor de muncă și plecrea tinerilor peste hotare.

Din discuțiile purtate cu localnicii, prioritățile în comuna Broscăuți sunt construirea unei grădinițe, rețeaua de gaz, apă și canalizare. „Actualul primar nu s-a implicat în nimic, a luptat doar pentru el, un primar trebuie să ajute oamenii, nu trebuie să lucreze doar în interesul lui, el trebuie să lucreze pentru binele oamenilor. Mie primăria nu mi-a dat niciodată nimic și sunt un cetățean model în comuna Broscăuți, îmi plătesc taxele la începutul anului și de câte ori mi-a fost solicitat ajutorul, nu am refuzat pe nimeni”, a precizat Ioan Romaniuc, fost primar al Broscăuțiului.

Încă o intervenție marcantă a unui cetățean, a fost atunci când a menționat că a face programe europene este o muncă titanică, iar cine va fi ales ca primar în acest an 2012, va avea programe europene care intră la finanțare abia în  2014-2015. Un alt localnic a atras atenția asupra importanței votului. „Lumea trebuie să meargă la vot și să aibă grijă că pentru un litru de ulei sau un kg de zahăr vom avea de suferit mai târziu, trebuie să fim conștienți că votul este personal și secret. Noi ca cetățeni vă rugăm să faceți curat în partid, să curățati țara de gunoaie, pentru ca țara să meargă cu noi mai departe”, a punctat un localnic.

În cadrul aceleiași întâlnirii, deputatul Țurcanu a luat cuvântul și a spus, „Mulțumesc echipei de la Broscăuți, am avut o întâlnire plăcută în care am discutat problemele cu care se confruntă localnicii”.

Spre sfârșitul întâlnirii, domnul Ioan Romaniuc, fostul primar și actualul candidat USL la primăria de Broscăuți, s-a adresat celor prezenți „Vreau să le spun cetățenilor din Broscăuți că tot ce am promis în 2008 în campania electorală voi face în 2012, dacă voi fi ales. Știu că este  greu, chiar dacă acum nu suntem la guvernare, voi face tot posibilul ca cetățenilor acestei comune să le fie bine. Asfaltarea comunei și canalizarea este o urgență, în 2004 când am fost eu primar, nu era apă deloc, eu am reuși să dau drumul la apă. Actualul primar care și într-un partid aflat la putere, nu a făcut nimic. Acest primar este acum în funcție datorită faptului că a avut susținerea băieților deștepți".

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.