Alertă din cauza unei bacterii. Un copil a murit, alți șapte sunt internați

Alertă din cauza unei bacterii. Un copil a murit, alți șapte sunt internați

Șapte copii - unul din București, șase din Argeș - sunt internați la Spitalul "Marie Curie" în stare gravă din cauza unei bacterii, iar un alt copil a murit din aceeași cauză, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Potrivit surselor, sursa contaminării nu este cunoscută, însă toți prezintă aceleași simptome, trei-patru dintre aceștia trebuind dializați în permanență.

„Se poate să fie de la fructe nespălate, legume, mâini nespălate", susțin aceleași surse.

O astfel de afecțiune debutează cu diaree, pacientul intră în insuficiență renală și trebuie dializat până când iese din criză.

Ultimul caz înregistrat în Argeș este cel al unui copil în vârstă de opt luni, care a fost transportat marți cu un elicopter SMURD la București. Potrivit medicilor de la Spitalul de Pediatrie din Pitești, în momentul transferului, pacientul era conștient și echilibrat hemodinamic.

Directorul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești, medicul Dana Toader, a confirmat că în ultima perioadă trei copii din Argeș, toți cu vârsta sub un an, au prezentat simptome similare și au fost transferați la București, unde li s-a pus diagnosticul de sindrom hemolitic uremic, boală care cauzează insuficiență renală acută.

Șefa Direcției de Sănătate Publică Argeș, medicul Sorina Honțaru, a anunțat că a fost deschisă o anchetă epidemiologică pentru a se stabili sursele infecției. Sursa: ziarero.antena3.ro

Stirea anterioara

Bărbat în stare critică transportat de poliţiştii de frontieră până la ambulanţă

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.