Memorialul Ipoteşti: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM

Memorialul Ipoteşti: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998, a fost susținut – cu excepția anilor 2007, 2008, 2009, când a fost acordat de Ministerul Culturii – de Memorialul Ipoteşti.

În baza propunerilor făcute de un juriu național – din care au făcut parte, consecutiv, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian −, au fost premiați pentru debut, de-a lungul anilor, treizeci și cinci de poeți: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Deniz Otay, Ileana Negrea. 

La ediția din anul 2023 au intrat în concurs 33 de volume, trimise pe adresa Memorialului de autorii sau edituri, ori propuse de membrii juriului.

Iată lista acestora în ordine alfabetică:
Adam, Alexandru, Stilizări, ap., București, frACTalia, 2022;
Alexandrescu, Cristina, Cât mai departe de tot ce cunosc, OMG Publishing House, 2022;
Artion, Alin-Armando, Melange, Oradea, Aureo, 2022;
Bâlici, Mihnea, Cazzo, Alba Iulia, OMG Publishing House, 2022;
Belei, Aurelius, Inimă de lumină, București, Ro.cart, 2022;
Beu, Vlad, Mamifere subatomice, București, Tracus Arte, 2022;
Boantă, Raluca, La marginea bună a corpului, Alba Iulia, OMG Publishing House, 2022;
Botnaru, Daniela, Certificat de naștere, Chișinău, Univers educațional, 2022;
Brănescu, Isabela, Angoase, București, Eikon, 2022;
Cărtărescu, Gabriel, Mâine o să fiu fericit, Bistrița, Charmides, 2022;
Căuneac, Mădălina, Crisalida, Alba Iulia, OMG Publishing House, 2022;
Ceauș, Maria, Te iubesc clasic, cu diacritice!, Iași, Junimea, 2022;
Cildus, Psihoze, București, Tracus Arte, 2022;
Cornea, Diana, Setări avansate de lumină, București, OMG Publishing House, 2022;
Coroamă, Ioan, Colectiva, Alba Iulia, OMG Publishing House, 2022;
Demetriades, Radu,  Gioco di mano, București, Dezarticulat, 2022;
Dobrescu, Maria, Amphora cu ofrande, București, Eikon, 2022;
Eliane, Ada, Red Pilled Utopia, București, Editura frACTalia, 2022;
Giurgi, Nicoleta, Să taci atunci când scriu, Sighetu Marmației, Valea Verde, 2022;
Iordache, Cristian, Orizontala de poezie, București, Logisticon, 2022;
Ivanov, Maria, Totul va fi bine,  Chișinău, Prut, 2022;
Jirlăianu, Theodora Cristina, Primaeva, Făurei, Liric Graph, 2022;
Lenghel, Ionuț, Odă shaormei, București, OMG Publishing House, 2022;
Onișoara, Claudiu-Liviu, Mâna ta ca o pasăre, Iași, Junimea, 2022;
Petcu, Bogdan-Alexandru, Transcender, Bistrița, Charmides, 2022;
Petrea, Andrei, Sindromul COTARD, Chișinău, Cartier, 2022;
Petrescu, Marius, Post scriptum, București, Eikon, 2022;
Prună, Milena, Menajera lui Dumnezeu, Popești-Leordeni, Colorama, 2022;
Rusu, Diana, Camera albastră, București, Tracus Arte, 2022;
Stoichiț, Iulia, Bojack is Payne, București, Casa de Pariuri Literare, 2022;
Toma, Liviu, Gânduri necunoscute, București, Literagraf, 2022;
Ugron, Nora, Orlando postuman, București, frACTalia, 2022;
Vahnovan, Anda, Sârme, București, Casa de Pariuri Literare, 2022.

Juriul, din care fac parte: Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Alex Goldiș, Mihai Iovănel, Andreea Pop, Adriana Stan, Andrei Terian-Dan, va face nominalizările pentru cea de-a XXV-a ediție.

Autorii volumelor de poezie înscriși în concurs sunt invitați să participe la Festivalul de debut, care va avea loc la Ipotești în perioada 13-14 iunie 2023.

Stirea anterioara

Sesiune de informare susținută de polițiștii botoșăneni pe tema disparițiilor de minori

Stirea Urmatoare

Pomul de Crăciun, ediția 2024 - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.