Ordin de protecție împotriva unui botoșănean care a avut un comportament agresiv față de soția sa

Ordin de protecție împotriva unui botoșănean care a avut un comportament agresiv față de soția sa

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Cristești, pentru faptul că a avut un comportament agresiv față de soția sa.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de minim 100 de metri față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie - lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Stirea anterioara

Amenzi și avertismente aplicate de inspectorii ITM din județ angajatorilor din domeniile cultivarea plantelor și activități de pompe funebre

Stirea Urmatoare

Polițiștii din Botoșani au adus bucurie în sufletele copiilor de Crăciun - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.