Elevii vor avea o singură medie la final de an. Tezele obligatorii vor fi eliminate

Elevii vor avea o singură medie la final de an. Tezele obligatorii vor fi eliminate

Începând cu viitorul an şcolar, tezele obligatorii ar putea fi eliminate, iar elevii vor avea o singură medie la final de an. Decizia s-ar fi luat în urma consultării specialiștilor la nivelul Ministerului Educației, după anunțul făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul lunii martie.

Potrivit surselor Edupedu.ro, obligativitatea tezelor va fi eliminată de anul viitor școlar, iar elevii vor avea o singură medie la final de an.

O altă noutate ar fi că media anuală va fi încheiată dintr-un număr de note pe care fiecare profesor îl va decide pentru fiecare situație în parte, fără să existe un regulament de notare strict, cum este în prezent, au mai precizat sursele.

Deciziile urmează să fie adoptate în mod oficial prin modificarea ROFUIP – regulamentul de organizare a școlilor, așa că până la momentul apariției noilor reguli în Monitorul Oficial, informațiile prezentate pot suferi modificări.

Reamintim că teza este o evaluare sumativă efectuată la finalul fiecărui semestru, fiind relevantă prin raportare la conținutul programei școlare parcurse într-un semestru, scria într-un comunicat Ministerul Educației.

Tezele se dau la clasele de gimnaziu și de liceu, iar programarea lor se face de către școală, de regulă în ultimele trei săptămâni ale fiecărui semestru.

Acesta ar fi, astfel, ultimul an în care se dau teze în mod obligatoriu. Ministrul Educației a declarat în urmă cu o lună că susține eliminarea obligativității tezelor, iar acest lucru urma să fie în analiză până la finalul lunii aprilie 2022, când urma, potrivit anunțului, să fie modificat ROFUIP.

„Renunțăm la obligativitatea unor teze care, din păcate, și-au dovedit, și o recunosc, inutilitatea. O recunosc eu, acela, care am susținut importanța lor, dar văzând rezultatele am înțeles că, din păcate, nu își mai ating scopul”, declara pe 30 martie Sorin Cîmpeanu.

„De ce am făcut această propunere de renunțare la teze? Am făcut-o, pentru că în anul școlar 2020-2021 am văzut că 53% din elevii României au luat note peste 8.50. (…) Primul semestru din acest an școlar ne-a arătat că nu este așa, pentru că după primul semestru notele peste 8.50, luând în calcul și tezele, procentul acestor note n-a mai fost 53%. A fost 60%, lucru care ne-a arătat că tezele, într-adevăr, am înțeles lucrul acesta, nu au relevanța scontată”, potrivit oficialului. 

În privința notelor, acestea nu vor mai avea, potrivit surselor Edupedu.ro, un număr fix, în funcție de numărul de ore pe săptămână pentru disciplina respectivă, ci acest număr va fi stabilit de fiecare profesor.

Deciziile care urmează să fie anunțate vin pe fondul schimbării structurii anului școlar și trecerii de la semestre la „module de învățare”.

Potrivit calendarului anului școlar 2022-2023, școala începe pe 5 septembrie 2022, este organizată pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe.

Stirea anterioara

Legea privind stagiul militar voluntar va fi aprobată în „foarte scurt timp”. Anunțul făcut de Vasile Dîncu

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.