Un sortiment de ciocolată din Lidl a fost retras de la vânzare. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA
Lecţiile pandemiei întipărite ca blog de liceeni Colegiului Naţional „A.T. Laurian”
O iniţiativă pornită de la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” a dus la realizarea unui blog ce să poată păstra gânduri, idei, impresii, regrete, obsesii şi lecţii ale pandemiei. Oricine poate lăsa un mesaj ce să devină o piesă din mozaicul societăţii botoşănene covidate, tinerii configurând şi un set de reguli care să nu lase musafirii să sară peste limita decenţei şi să împiedice atingerea scopului pentru care pagina virtuală a fost creată.
Mesajele scrise până acum pe https://noinuvomuita.com/vorbesc, în cea mai mare parte, de cât de dor ne este de normalitate, despre cum ne enervează măştile, dar şi despre familie, prieteni, medici şi oameni frumoşi. Vorbesc multe şi despre adevărata faţă pe care pandemia le-a arătat-o oamenilor, rămânând unii dintre noi fără cei pe care îi credeam prieteni. Cele mai multe mesaje sunt scrise cu năduf, însă cele mai dureroase vorbesc despre pierderea celor dragi.
Iniţiatorul blogului este Şerban Emilian Ciobanu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Laurian, cel care şi-a asumat funcţia de CEO al unei echipe formate din elevi dornici să colaboreze. Aleşi în urma unor interviuri, aceştia provin şi de la alte licee şi au pentru blog misiuni de scriitori, designeri, asistenţi, social media, marketing şi reclame. Au şi noroc de îndrumarea doamnei diriginte, profesorul de limba şi literatura română Cristina Râznic.
„Cu toții știm că pandemia ne-a dat toate planurile peste cap, însă trebuie să recunoaștem că în această perioadă fiecare a avut parte de cel puțin un eveniment plăcut sau neplăcut, din care a avut ce învăța și pe care nu-l va uita niciodată. Acesta este și motivul pentru care am creat pagina #noinuvomuita. Îmi doresc ca toate lucrurile ce ne-au marcat în această perioadă în care activitatea noastră s-a mutat acasă, să rămână acolo și să le putem citi peste câțiva ani, amintindu-ne de pandemie ca fiind o lecție, nu o pedeapsă.”. Astfel explică Emilian rostul blogului ce îşi strânge mesajele prin diverse metode.
De la trimiterea directă cu ajutorul site-ului, la aşezarea câtorva foi pe mesele unor localuri din judeţul Botoşani, ce pot fi completate de doritori, la sondaje făcute de către profesori, sau crearea de pagini personalizate pe reţele de socializare, unde oricine poate scrie, urmând ca mesajele să fie selectate şi postate pe site.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.