IPJ Botoșani atrage atenția asupra necesității respectării regulilor de circulație
În primele 4 luni ale anului 2024, pe drumurile din județ s-au produs 25 de accidente rutiere, cu șase mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, în urma cărora au rezultat 18 victime rănite grav, cu patru mai multe decât în acceași perioadă a anului trecut și 9 persoane decedate, cu patru mai multe, decât în perioada similară a anului trecut.
Principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere, la nivelul județului Botoșani, sunt abateri ale pietonilor, respectiv traversare neregulamentară, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordare priorității de trecere pietonilor care au acest drept și alte procupări ale conducătorilor auto la volan.
În mod constant au fost organizate acțiuni punctuale pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind aplicate zilnic, zeci de sancțiuni contravenționale celor care încalcă regulile de circulație.
Peste 12.600 de sancțiuni au fost aplicate, la nivelul județului, pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul rutier, dintre care 338 pentru abateri ale pietonilor, 81 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, 4.900 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 67 pentru conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, au fost reținute 1.039 de permise, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
În același context, au fost constatate 140 de infracțiuni, dintre care peste 59 pentru conducere sub influența alcoolului, iar 14 pentru conducere fără permis sau cu permisul retras/suspendat/anulat.
Activitățile de prevenire și combaterea a cauzelor generatoare de accidente rutiere vor fi desfășurate în mod constant pe drumurile din județ, siguranța traficului rutier fiind o prioritate pentru polițiști.
Scopul activităților este creșterea gradului de conștientizarea a cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun, atât ei, cât și ceilalți participanți la trafic, în momentul în care încalcă regulile de circulație.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.