Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de joi din Săptămânii prevenirii criminalităţii

Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de joi din Săptămânii prevenirii criminalităţii

În perioada 3-7 aprilie 2017, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.

În data de 6 aprilie a.c. , poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, au desfăşurat activităţi de informare pe tema drepturilor victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Activitatea a fost susţinută de materialele realizate de Poliţia Română în colaborare cu Asociaţia Necuvinte în cadrul Campaniei naţionale de prevenire a violenţei intrafamiliale “Aripi frânte”. Astfel, cetăţenii au primit Ghidul siguranţei pentru victimele violenţei în familie, material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi o serie de recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.

Acţiuni similare au avut loc la nivelul întregului judeţ.

Stirea anterioara

Biblioteca Judeţeană Botoşani, onorată de vizita Ambasadorului SUA la București, E.S. Hans G. Klemm

Stirea Urmatoare

Două femei din Dorohoi au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.