George Burcea, devastat după despărțirea de Viviana Sposub. Cum a fost surprins în Capitală
După despărțirea de Viviana Sposub, George Burcea pare că trece printr-un moment dificil. Fosta sa iubită i-a transmis că sentimentele sale au dispărut, iar acum actorul a fost observat într-o situație surprinzătoare pe străzile Bucureștiului.
George Burcea și Viviana Sposub au avut prima întâlnire acum trei ani, în timpul filmărilor pentru reality show-ul „Ferma” de la Pro TV.
Viviana a fost cea care l-a susținut pe actor într-un moment critic din viața sa, în mijlocul unui divorț tumultuos cu Andreea Bălan. Tot ea a reușit să-l calmeze pe actor și să-l îndrume pe drumul cel bun.
George Burcea, distrus după divorțul de Viviana
La începutul acestui an, cei doi au făcut o călătorie la New York, unde George Burcea a filmat pentru serialul difuzat pe Netflix intitulat „Wednesday”.
În timpul acelei perioade, păreau să se bucure de cea mai fericită etapă a relației lor. Dar, la revenirea în țară, au decis să pună punct relației.
După un timp, cei doi au recunoscut totul, iar acum Burcea a apărut prin București complet distrus. Se pare că actorul a ajuns la sapă de lemne. Asta după ce a fost nevoit să-și vândă mașina pentru a plăti o datorie.
Fostul soț al Andreei Bălan a fost fotografiat în timp ce se plimba prin București cu mijlocul de transport în comun, iar pe fața lui se poate observa cât de trist este încă.
Actorul era singur, iar în majoritatea timpului a stat pe telefon. Ulterior, acesta s-a oprit la un magazin de colțul străzii pentru a-și lua ceva de mâncare.
Fosta iubită i-a spus că nu mai are niciun sentiment pentru el
O sursă apropiată de cei doi a declarat pentru Cancan cum stau lucrurile între George Burcea și Viviana Sposub acum.
„I-a spus ca sentimentele s-au consumat, apoi i-a invocat fel de fel de motive absurde, lucruri care existau si în urmă cu 3 ani, atunci când l-a cunoscut pe George. El a fost șocat, nu i-a venit să creadă, a sperat ca ei îi va trece. Ba chiar bănuiește ca Viviana ar avea pe altcineva. De vorbit nu mai vorbesc. Decât foarte rar și atunci pe diferite subiecte, nu despre ei.
George a stat de vorbă și cu mama Vivianei, și cu sora. A sperat că ele o vor îmbuna, însa nimeni nu știe cu adevărat ce este în mintea Vivianei. Să vii după câteva luni frumoase petrecute în America și să spui că nu-l mai iubești este absolut devastator. George se află într-un moment dificil al vieții sale, momentan este bulversat și a început să realizeze că ea realmente nu se mai întoarce. A tot sperat în tot acest timp”.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.