Alertă de fraudă în numele ANAF. NU răspunde la aceste mesaje!
Dan Șlincu, deputat PSD, solicită ministrului Culturii, botoșăneanca Raluca Turcan, să urgenteze reabilitarea Muzeului de Științe ale Naturii Dorohoi
Muzeul de Științele Naturii Dorohoi are nevoie urgentă de lucrări de consolidare și restaurare. Pentru ca aceste lucrări să poată demara este necesar ca ministrul Culturii, Raluca Turcan, să aprobe cât mai urgent finanțarea și scoaterea la licitație a proiectului de către Institutul Național al Patrimoniului.
„La începutul toamnei trecute, proiectul Consiliului Județean Botoșani de consolidare, restaurare și punere în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi, prin intermediul programului derulat de către Institutul Național al Patrimoniului, a primit avizul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Culturii. Este un obiectiv important pentru municipiul Dorohoi și județul Botoșani, pentru care fostul ministrul social-democrat al Culturii, Lucian Romașcanu, a deblocat sumele necesare realizării proiectului tehnic. Sper ca actualul ministru liberal al Culturii, doamna Raluca Turcan, să finalizeze toate demersurile realizate de colegii mei de la Consiliul Județean și de fostul ministrul social-democrat al Culturii și să aprobe cât mai rapid fila de buget aferentă investiției, astfel încât să fie scoasă la licitație execuția lucrărilor. Prin eforturile noastre susținute vom putea salva o clădire care este sinonimă cu istoria recentă a județului Botoșani, județul natal al doamnei Raluca Turcan”, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu.
Lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se vor realiza în cadrul Programului național de restaurare a monumentelor istorice, finanțat din bugetul Ministerului Culturii și gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. Valoarea avizată a proiectului este de 68,5 milioane lei, adică echivalentul a 13,8 milioane de euro. Partea de cofinanțare ce revine Consiliului Județean Botoșani este în valoare de 5 milioane de lei.
„Prin transpunerea în practică a acestui proiect, vom avea parte de un muzeu modern la Dorohoi, care să pună în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu, precum colecția de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeş, colecția de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, colecția de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte de sticlă-porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi. Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca, ce deține peste 6.500 de volume de specialitate și care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare –, un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane și o cafenea”, a mai spus deputatul social-democrat.
Clădirea Muzeului a fost construită la 1887 ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.