Realitatea cifrelor arată că faptele guvernării PSD au crescut nivelul de trai al fiecărui botoșănean! PSD este garanția siguranței sănătății, educației și economiei!
Parlamentarul social-democrat botoșănean, Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a prezentat astăzi cifrele concrete ale indicatorilor economici și sociali din perioada guvernării PSD, 2017-2019, care se regăsesc în documentele oficiale ale Institutului Național de Statistică.
În guvernarea PSD, Produsul Intern Brut a crescut în județul Botoșani cu 38%, respectiv 2,8 miliarde de lei, de la 7,4 miliarde de lei la 10,2 miliarde de lei, cu o pondere de 1% în PIB-ul României.
„Botoșănenii trebuie să știe adevărul și să fie informați cu privire la modul concret în care au resimțit măsurile și programele guvernării PSD în creșterea nivelului de trai în perioada 2017-2019. Cel mai important indicator îl reprezintă creșterea salariului mediu net cu 62%, de la 1.571 de lei în 2016 la preluarea guvernării, la 2.540 de lei în 2019 la predarea guvernării. În această perioadă a crescut și numărul de salariați de la 52.000 la aproape 55.000 de angajați. Un fapt dovedit și constatat de angajatori și angajați l-a reprezentat scăderea numărul de șomeri în județul nostru cu 54%, respectiv 4.361 de persoane, de la 7.994 la doar 3.633. Din păcate, după 12 luni de guvernare PNL, se apropie de 4.000 de șomeri. În guvernarea PSD și rata șomajului a scăzut de la 5,5% în 2016 la 2,7% în 2019, iar acum este din nou în creștere din cauza lipsei de măsuri a Guvernului Orban. Așadar, cifrele, care nu fac politică, demonstrează că toți locuitorii județului Botoșani au dus-o mai bine cu PSD la guvernare. Este un fapt nu o lozincă electorală”, a declarat Marius Budăi.
Sănătatea, educația, protejarea locurilor de muncă și investițiile concrete la nivel local sunt prioritățile PSD pentru Botoșani și pentru România în guvernarea 2021-2024.
„Îi îndemn pe toți cetățenii României să vină la vot! Votul din 6 decembrie e mai important decât oricând! Viața fiecăruia, în sensul cel mai propriu și direct al termenului, depinde de cine va conduce țara. Pe 6 decembrie e mai riscant să stai acasă și să lași ”Dreapta Unită” să adâncească catastrofa actuală, decât să te protejezi, să ieși la vot și să votezi PSD pentru siguranța ta și a familiei”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.
PNL într-un an de guvernare a făcut dovada incapacității și a incompetenței sale. A provocat dezastru în toate domeniile.
Oamenii se îmbolnăvesc cu miile, mor cu sutele, în fiecare zi, din cauză că acest Guvern liberal, condus de domnii Iohannis și Orban, n-a știut, n-a putut, n-a vrut să pregătească din timp sistemul de sănătate pentru a face față pandemiei.
Economia se afundă în criză. Peste 1,6 milioane de locuri de muncă s-au desființat definitiv. Zeci de mii de firme sunt în faliment. Sute de mii de producători și comercianți români sunt lăsați fără pâinea cea de toate zilele prin închiderea piețelor.
Educația copiilor este grav compromisă. 1 milion de copii nu pot face școală online pentru că nu au internet și tablete. Guvernul Orban a închis toate școlile, total opus față multe țări din Uniunea Europeană, care au înțeles că indiferent de cât de grea e situația viitorul copiilor nu poate fi sacrificat.
Împrumuturile cresc galopant. Guvernul Orban s-a împrumutat într-un an cât în toți primii 22 de ani de la Revoluție, la cele mai mari dobânzi din Europa.
„PSD îi roagă pe toți românii ca pe 6 decembrie să se protejeze, să iasă la vot și să voteze pentru viață, pentru revenirea la normalitate, pentru siguranța unui trai mai bun!”, a îndemnat fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.