Polițiștii din Botoșani au adus bucurie în sufletele copiilor de Crăciun - FOTO
Guvernul a decis | Primarii vor fi aleşi din primul tur de scutin
Guvernul a adoptat în şedinţa de joi un proiect de lege care modifică Legea administraţiei publice locale şi Legea privind statutul aleşilor locali, care va fi trimis Parlamentului spre adoptare în procedură de urgenţă, a anunţat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern. Şeful Executivului a subliniat că schimbările aduse celor două acte normative au ca scop clarificarea raporturilor în interiorul administraţiei publice locale, întărirea autorităţii primarului, clarificarea unor aspecte care ţin de validarea mandatelor de consilieri locali, dar şi reglementarea modului de adoptare a Hotărârilor Consiliilor locale şi judeţene cu privire la patrimoniu, scrie botosaninews.
„În Parlament, în momentul de faţă, există un proiect de lege pe care Guvernul îl susţine, în vederea alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin, la fel cum sunt aleşi şi preşedinţii Consiliilor Judeţene”, a mai precizat Emil Boc.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a adăugat că Guvernul a aprobat 4 modificări care au fost aduse celor două legi, iar acestea se referă la validarea mandatelor consilierilor locali şi judeţeni, la conducerea şedinţelor Consiliilor locale şi judeţene, la adoptarea hotărârilor în Consiliul local şi Consiliul judeţean şi la răspunderea autorităţilor locale în baza actelor administrative emise de acestea.
Astfel, referitor la validarea consilierilor, schimbarea operată porneşte de la faptul că în multe unităţi administrativ-teritoriale se întâlnesc blocaje politice la vacantarea unui post.
„Astăzi, prin această modificare, dăm posibilitatea alesului local să îşi intre în atribuţiuni printr-o hotărâre judecătorească a instanţei într-un termen de 5 zile” a explicat ministrul Igaş.
O altă modificare se referă la faptul că, spre deosebire de situaţia actuală, care permite consilierilor locali, prin rotaţie, să conducă şedinţele de consiliu local, începând din momentul în care această lege va produce efecte, primarul va conduce şedinţele de consiliu local, dar neavând drept de vot.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.