Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani
Licitație pentru modernizarea drumului județean Dobârceni – Murguța – Ștefănești
Un nou drum județean de piatră va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de 10,61 kilometri din DJ294B, pe relația Dobârceni – Murguța – Ștefănești.
Consiliul Județean Botoșani prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a scos la licitație execuția lucrărilor de modernizare.
Valoarea actualizată a acestui proiect, inclusiv cheltuielile neeligibile și TVA, rezultată în urma proiectării, se ridică la 44,6 milioane de lei cu TVA, adică la 9 milioane de euro. 38,6 milioane lei sunt asigurate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 6 milioane de lei o reprezintă cofinanțarea pe care o va asigura Consiliul Județean Botoșani.
„Acest sector de drum este unul foarte important pentru noi, iar prin modernizarea lui se rezolvă practic problemele de infrastructură rutieră din sud-estul județului. Ne-am propus să modernizăm câți mai mulți kilometri de drum județean de piatră și asta facem. Alte trei sectoare de drum județean, în valoare de peste 100 de milioane de lei - DJ293A, Viișoara – Coțușca (6 km); DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa (7 km); DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km) - sunt în etapele finale ale procedurilor de achiziții publice”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Vicepreședintele Dorin Birta susține că lucrările la aceste sectoare de drum județean vor începe imediat ce se vor finaliza procedurile de achiziție. „Cum se vor semna contractele și se vor constitui garanțiile de bună execuție, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Consiliul Județean și-a propus să asigure o infrastructură rutieră modernă pentru dezvoltarea unitară a întregului județ”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean.
Firmele interesate de licitația demarată prin intermediul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani vor putea depune oferte până pe data de 8 mai.
În paralel, se lucrează la finalizarea documentației tehnice și a celei de finanțare pentru DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km), pentru a putea fi scoasă cât mai repede la licitație și execuția acestor sectoare de drum. „Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Am eficientizat modul de lucru, am scurtat timpii de realizare a investițiilor, pentru că vrem să recuperăm decalajele față de alte regiuni ale țării și să dezvoltăm județul Botoșani”, a mai afirmat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.