Modernizarea Drumului Strategic, în competiția Regiostars a celor mai bune proiecte europene - FOTO

Modernizarea Drumului Strategic, în competiția Regiostars a celor mai bune proiecte europene - FOTO

Proiectul de modernizare a Drumului Strategic a intrat în competiția Regiostars, eticheta europeană de excelență pentru proiectele finanțate de UE care demonstrează impactul și incluziunea dezvoltării regionale. 

Proiectul „Regiunea Nord-Est - Axa rutieră strategică 2: Botoşani-Iaşi” concurează la categoria „O Europă conectată”, care reunește proiectele ce au avut ca scop îmbunătățirea mobilității și conectivității între regiuni. Pentru participarea la premiile Regiostars, a fost necesară o scrisoare de aprobare de la Autoritatea de Management al Programului Operațional Regional, deoarece puteau fi acceptate maximum cinci proiecte. Drumul Strategic a întrunit toate condițiile unui proiect de succes și se numără printre proiectele care au primit aprobarea de a participa în competiție. 

„În ultimii trei ani și jumătate, Consiliul Județean a demonstrat că se poate face administrație la cel mai înalt nivel la Botoșani. După eticheta EloGE, Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare acordată de Consiliul Europei celor mai bune administrații locale, participarea în competiția Regiostars cu proiectul Drumului Strategic este o nouă recunoaștere a performanței administrative a echipei Consiliului Județean. La preluarea mandatului, acest proiect era cel mai întârziat din regiune, pentru ca la finalul ciclului financiar să fie singurul finalizat în termen”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în realizarea Drumului Strategic. 

Toate proiectele vor fi evaluate de un juriu compus de cadre universitare, care va selecta proiectele finaliste. Runda finală de selecție va avea loc în cadrul „Săptămânii europene a regiunilor și orașelor”, la Bruxelles. În perioada 2 septembrie – 8 octombrie 2024, publicul va avea posibilitatea de a-și vota finalistul preferat. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul ceremoniei Regiostars, care va avea loc pe 9 octombrie și vor beneficia de o campanie de comunicare locală, gestionată în cooperare cu DG REGIO.

Drumul Strategic are 106,265 kilometri și unește 15 comune: Gorbănești, Blândești, Sulița, Lunca, Todireni, Hănești, Dângeni, Trușești, Albești, Hlipiceni, Răuseni, Călărași, Mihălășeni, Dobârceni (Botoșani) și Șipote (Iași). Valoarea totală a lucrărilor de modernizare se ridică la 497 milioane de lei, inclusiv TVA.

Lucrările de modernizare au fost complexe și au presupus refacerea în totalitate a fundației și a căii de rulare pe cei 106,265 kilometri, au fost construite 3 noi poduri, alte 9 au fost reabilitate, iar 485 podețe laterale și longitudinale au fost modernizate. Prin acest proiect s-au construit și 70 de kilometri de trotuare în localități, stații pentru transportul public de călători și parcări. S-au amenajat intersecțiile cu drumurile laterale, 5 treceri la nivel cu calea ferată și sensuri giratorii. În ceea ce privește hidraulica drumului, aceasta este asigurată prin construirea a 176 de kilometri de șanțuri, rigole carosate, triunghiulare sau de acostament și peste 14 kilometri de drenuri pentru stabilizarea alunecărilor de teren și a zonelor mlăștinoase.

„Drumul Strategic reprezintă cea mai economică alternativă de conectivitate rutieră a județelor  Botoșani și Iași. Prin investiția făcută de către Consiliul Județean Botoșani s-au creat premisele dezvoltării regiunii de sud și est a județului. În același timp, a crescut siguranța circulației rutiere, iar timpii în care se parcurg distanțele dintre localitățile din sudul județului au scăzut substanțial. Așa arată dezvoltarea”, a conchis Doina Federovici.

Stirea anterioara

Șofer din Dorohoi oprit pentru comportament agresiv în trafic. Vezi ce au descoperit polițiștii!

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.