Ordonanța privind medicii pensionari a fost suspendată. Concursuri pentru ocuparea posturilor până la finalul anului

Ordonanța privind medicii pensionari a fost suspendată. Concursuri pentru ocuparea posturilor până la finalul anului

Ordonanța care le interzicea medicilor să lucreze la stat după ce au ieșit la pensie a fost suspendată, iar spitalele trebuie să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor până la finalul anului.

Doar că unitățile sanitare din provincie, acolo unde nu sunt specialiști, nu reușesc nici acum să atragă personal. Spitalele funcționează fără mii de medici.

În Spitalul Județean din Târgoviște lipsesc medici din mai multe secții, dar problema cea mai gravă este la urgență.

Dr. Diana Popescu, purtător de cuvânt Spitalul Județean Târgoviște: „S-au scos posturi la concurs, dar nu fost niciun candidat înscris. Sunt medici de familie care ajută medicii de urgență în turp, cu contract de muncă, cei care au competență, asigură urgențe minore în specialități medicale.”

La Județeanul din Pitești, cea mai mare problemă este la ATI și psihiatrie.
Criză de medici de familie în toată țara. În Satu Mare, aproape jumătate au vârsta de pensionare
Adrian Dumbravă, manager Spitalul Județean Pitești: „Cu contract de muncă permanent 1 medic și noi avem în structură 8 medici. Mai acoperim gărzile cu 2 medici pensionari, am angajat o rezidentă în ultimul an. La specialitățile unde avem deficitul cel mai mare nu s-a prezentat nimeni.”

Deficitul de personal în spitale
Ultimele statistici arătau că în spitalele de stat erau vacante peste 8.000 de posturi pentru medici, iar în urma concursurilor organizate prea puține s-au ocupat.

România are o strategie multianuală pentru dezvoltarea resurselor umane în sănătate, care prevede măsuri specifice, cum ar fi acordarea de stimulente financiare suplimentare pentru personalul care lucrează în zone rurale sau cu deficit de personal medical, crearea unor programe clare de avansare în carieră și recunoașterea meritelor profesionale, acces la tehnologii moderne, sprijin pentru familiile medicilor. Doar că strategia a rămas pe hârtie.

Conf. Univ. Dr. Marius Ungureanu, Director Departamentul de Sănătate Publică, Universitatea Babeș-Bolyai: „Unul dintre elementele lipsă și nu am văzut din partea Ministerului Sănătății și nici din partea autorităților locale, este această analiză pe de-o parte a motivelor pentru care aleg să vină în acele spitale și pe de altă parte a motivelor care îi țin departe de acele spitale. Echipele sunt incomplete, dacă este chirurg nu are ATI-ist să lucreze sau vedem că există multiple cazuri de nepotism, de corupție, sunt lucruri care nu-i atrag pe tinerii medici, ci dimpotrivă îi îndepărtează de sistemul public.”

Probleme de personal și în educație
Probleme cu personalul sunt și în sistemul de educație.

Marius Nistor, liderul Sindicatului Spiru Haret: „Chiar în București, la un moment dat, s-a apelat la studenți pentru a preda anumite discipline, pentru că nici măcar pensionarii nu mai veneau.”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că suspendă până la finalul anului ordonanța de urgență care le-ar fi interzis celor de la stat să lucreze și după ce au ieșit la pensie.

Marcel Ciolacu, premierul României: „În acest interval de timp, toată lumea va fi obligată să organizeze concursuri pentru posturile contractuale din administrația centrală și locală.”

Doar că această amânare nu rezolvă lipsa de personal din spitale și unitățile de învățământ.

Stirea anterioara

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi

Stirea Urmatoare

Aplicația unică privind contribuțiile la pensii, aproape de lansare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.