Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”, Compartimentul de Primiri Urgențe de la Secția de Pediatrie și Compartimentul de Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi sunt parte a unui proiect național de implementare a sistemului de telemedicină.
„Ministerul Sănătății a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente pentru sistemul național de telemedicină de urgență, iar contractul de instalare a acestora a fost semnat astăzi. Rolul principal al sistemului de telemedicină va fi acela de a facilita asigurarea de consultații de specialitate la distanță pentru pacienții ce se prezintă la unitățile sau compartimentele de primire urgențe. Se va putea asigura un diagnostic mult mai rapid și se vor lua deciziile cele mai potrivite în legătură cu tratamentul și transferul pacienților între unitățile sanitare. Sistemul de telemedicină, care va fi implementat și la spitalele din Botoșani, va asigura transmiterea de date - audio și video - în timp real, astfel încât cadrele medicale din centrele universitare mari să poată ajuta echipele medicale locale”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Prin proiectul gestionat de Ministerul Sănătății, 131 de unități de primire urgențe (UPU) și compartimente primire urgențe (CPU) din spitale județene și municipale vor fi dotate cu echipamente IT (hardware și software), sisteme de comunicații date (audio și video), echipamente și dispozitive medicale specifice și alte echipamente pentru asigurarea infrastructurii necesare comunicării cu centrele regionale de telemedicină de urgență. La nivel național vor fi înființate patru centrele regionale de telemedicină de urgență la: București, Târgu Mureș, Timișoara și Iași.
Valoarea proiectului este de 6,5 milioane de lei și este finanțată de Banca Mondială.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.