Muzeul Județean Botoșani: „Martie, între arhaic și contemporan”
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani desfășoară proiectul educațional intitulat „Martie, între arhaic și contemporan”, în perioada 25 februarie – 8 martie 2022.
Având în vedere multitudinea de evenimente pe care atât satul tradițional, cât și societatea urbană contemporană le asociază cu perioada de început a primăverii, activitatea noastră își propune să aducă în fața iubitorilor de valori autentic românești informații și tehnici de lucru ale mărțișoarelor. Pentru cei care se simt mai apropiați de sărbătorirea contemporană a mamei, propunem un scurt istoric al Zilei Internaționale a Femeii și posibilitatea realizării de felicitări dedicate acestei ocazii.
Activitatea se va desfășura la Muzeul de Etnografie Botoșani (B-dul M. Eminescu, nr. 50), cu participarea a doar câte unui colectiv de elevi/serie, respectând normele de protecție sanitară în vigoare.
Pentru evitarea blocajelor, alocăm fiecărui grup câte o oră și desfășurăm activitatea pe baza programărilor la numărul de telefon: 0231.515.506.
În zilele lucrătoare, programul cu publicul va fi între orele 8.00-16.00, iar în zilele de sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-17.00.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.