Tristețe mare printre bugetari. Ziua de 3 ianuarie NU va mai fi zi liberă
Sfânta Muceniță Tatiana ocrotitoarea femeilor credincioase, joi 12 ianuarie
Creştinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Tatiana, cunoscută ca fiind ocrotitoarea femeilor credincioase. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfânta Muceniţă Tatiana, cunoscută ca fiind ocrotitoarea femeilor credincioase.
Sfânta Muceniță Tatiana a trăit în vremea domniei lui Alexandru Sever (223-235). Aceasta a refuzat să se căsătorească, alegând să trăiască pentru Hristos.
Datorită vieţii sale, a fost aşezată în rândul diaconiţelor de Biserică din Roma, deşi nu avea mai mult de 15 ani.
Este dusă în templul zeului Apolo pentru a-i aduce jertfe. În loc de cinstirea zeului Apolo, ea se va ruga lui Hristos. În urma rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, iar o parte a templului şi statuile zeului au fost distruse.
Calendar ortodox 12 ianuarie 2023. Sărbătoare de Sfânta Muceniță Tatiana
În altă zi, muceniţa Tatiana a fost dusă la templul zeiţei Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Potrivit tradiţiei, templul a luat foc în momentul în care muceniţa s-a apropiat de el, căci au coborât fulgere din cer, la rugăciunea ei.
După mai multe chinuri: aruncarea în foc, la fiare, scoaterea ochilor, tăierea sânilor, biciuiri, judecătorul a hotărât tăierea capului Sfintei Tatiana.
Rugăciune puternică către Sfânta Muceniță Tatiana. Sărbătoare în calendarul ortodox 12 ianuarie 2023
„O, Sfântă Tatiana, fecioară aleasă a Bisericii dreptmăritoare, ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu în mădularele tale cele muceniceşti, fii ocrotitoarea noastră în faţa necazurilor şi a primejdiilor. Tu, Sfântă Muceniţă, mireasă a lui Hristos Dumnezeu, ştiind cuvântul: „oricine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va câştiga', nu te-ai temut şi cu bucurie ţi-ai dat viaţa pentru El.
Sfântă Tatiana, vezi slăbiciunile şi neputinţele noastre, vezi teama noastră de greutăţi şi frica noastră de suferinţă şi nu ne lăsa pe noi, cei ce iubim patimile păcătoase mai mult decât pătimirea pentru Hristos şi nu suntem vrednici de numele de creştini, dar alergăm la ajutorul tău, ca să mijloceşti pentru noi pururea la iubitorul de oameni Dumnezeu să punem început bun pe calea pocăinţei.
Sfântă Muceniţă Tatiana, aşa cum te-au înconjurat pe tine îngerii, aşa să ne înconjoare şi pe noi mila Domnului cu rugăciunile tale. Aşa cum rănile ţi-au fost tămăduite de Hristos, aşa să ne fie şi nouă tămăduite rănile sufletului prin mijlocirea ta. Ca întăriţi pe piatra credinţei, slavă, cinste şi închinăciune să înălţăm Unuia în Treime Dumnezeul nostru, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!'.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.