Controale ANAF 2023: Ce verificări sunt în plan la persoanele fizice și juridice, conform șefului Fiscului
Domeniul TVA-ului, transporturile rutiere, grupurile de firme și cei care au încasat bani de la stat în perioada pandemiei de coronavirus se numără printre țintele controalelor ce vor fi derulate în 2023 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), conform unor declarații recente ale președintelui Lucian Heiuș. În același timp, nici persoanele fizice nu vor scăpa de atenția inspectorilor ANAF.
Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Taxarea muncii și salarizarea în 2023 – repere, clarificări și explicații pe noutățile de impozitare
„În anii aceștia de pandemie s-au direcționat resurse foarte importante ale statului spre anumite segmente ale economiei și am observat că întoarcerea impozitelor și taxelor nu a fost cea la care ne-am așteptat și vrem să verificăm ce s-a întâmplat. (...) Dar, în mare, aici vrem să mergem. Vrem să vedem ce se întâmplă pe zona de TVA, să vedem grupurile de firme, societățile afiliate, și ce s-a întâmplat în sectoarele economice unde în anii de pandemie s-a făcut o infuzie puternică de resurse din partea statului și să vedem modalitatea în care au fost folosiți acești bani și cum s-au întors în economie. În același timp, avem analizele de risc pe care le facem și controalele normale la societățile care apar în bazele noastre de date că n-ar avea un comportament fiscal corect”, a declarat joi, la conferința anuală de fiscalitate organizată de EY România, Lucian Heiuș, președintele ANAF.
Acesta a ținut să precizeze că inclusiv companiile care expediază sau primesc bunuri riscante, prin intermediul transporturilor rutiere, urmează să fie țintite în controalele ANAF. Este vorba, evident, despre bunurile riscante a căror transportare rutieră trebuie raportată în sistemul e-Transport. De la începutul lunii curente, autoritățile pot începe controalele și pot aplica amenzi celor care nu se conformează obligațiilor legale.
„e-Transport a devenit și el, cumva, operațional, începând cu 1 ianuarie. S-a lucrat foarte mult. (...) Eu cred că funcționează binișor. Nu avem niciun semnal foarte accentuat că este vreo problemă. Recunosc, nici nu am început niște controale foarte ferme pe teren. Urmărim, vedem, crește foarte mult numărul celor care-și iau acest cod unic de transport. (...) Dar vom ajunge -- și nu foarte departe -- să începem niște acțiuni și amenzile sunt mari (...). Sunt domenii cu risc foarte mare de evaziune și mulți agenți economici nu înțeleg că trebuie să se conformeze la declarare și la plată și acolo vom acționa cu foarte multă fermitate”, a punctat Lucian Heiuș.
Referitor la veniturile persoanelor fizice, președintele ANAF a spus că verificările vor viza atât domeniile specifice în care s-a constatat un risc mare de neconformare (de exemplu, cabinetele de stomatologie sau saloanele de înfrumusețare, potrivit declarațiilor anterioare), cât și averile nejustificate:
„Constatăm că există sectoare întregi de activități efectuate de persoane fizice la care riscul de neconformare este foarte ridicat. Acolo, pe lângă controale, o să încercăm -- să vedem în funcție de bugetele pe care le avem aprobate -- niște programe de informare și de atenționare, că nu este în regulă ce se întâmplă acolo. Dar vom merge și în controale efective. Iar dacă vorbim de controlul averilor persoanelor fizice, am început de pe la jumătatea anului trecut și vom continua și anul acesta, pentru că vedem că sume foarte mari de bani se învârt în această zonă.”
În acest context, amintim că ANAF a publicat recent o strategie prin care vrea să elimine, pe cât posibil, neconformarea la declarare și plată în cazul persoanelor fizice. Planul este pentru perioada 2023 - 2025 și cuprinde inclu siv unele măsuri legislative ce ar urma să fie implementate în viitorul apropiat.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.