Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru prevenirea furturilor din buzunare

Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru prevenirea furturilor din buzunare

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare.

Activitățile au fost desfășurate în zona Pieței Mari și a Bazarului, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 70 de persoane, șase dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar trei au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 de lei, dintre care 5 sancțiuni au fost aplicate pentur nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Pentru sesizarea unor astfel de fapte, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat sediu de  poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112.

Pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de furt din buzunare și genți, dorim să aducem la cunoștința publicului câteva recomandări preventive:
1. Păstrați bunurile de valoare în locuri sigure și greu accesibile pentru persoanele străine, precum buzunarele interioare ale hainelor sau compartimentele cu fermoar ale genților.
2. Fiți atenți la aglomerările de oameni, în special în mijloacele de transport în comun, unde riscul de furturi este mai ridicat.
3. Nu lăsați gențile nesupravegheate în locuri publice sau pe scaunele din spațiile aglomerate.
4. Folosiți genți cu închideri sigure, cum ar fi fermoare sau capse, și asigurați-le corect atunci când le purtați.

Stirea anterioara

14 milioane de lei în plus pentru județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Decizie șoc a instanței: Corneliu Prepeliță se întoarce pe funcția de manager la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.