Acțiune a Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani. Mai multe sancțiuni aplicate

Acțiune a Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani. Mai multe sancțiuni aplicate

În perioada 08-09 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în stațiile de călători, precum și în trenurile care circulă pe raza județului. 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost patrulate opt trenuri, prilej cu care au fost legitimate 27 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule, depistate pe arterele rutiere din proximitatea stațiilor CFR. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei și a fost constatată o infracțiune. 

La data de 9 martie 2025, pe drumul public din comuna Ripiceni, a fost oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din comuna Hănești. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. 

Stirea anterioara

Centrul Militar Județean Botoșani caută candidați pentru înscrierea în învățătântul liceal

Stirea Urmatoare

Redacția Buzz în sărbătoare. Spectacol muzical oferit cadou comunității

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.