Carte de identitate falsă descoperită asupra lui bărbat de 30 de ani, din Republica Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.
În data de 05 ianuarie a.c., în jurul orei 15.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Bulgaria având aplicate datele şi fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate în Germania, prin intermediul reţelelor de socializare, de la o persoană necunoscută, căreia i-a plătit suma de 300 de euro, cu scopul de a o folosi pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă în statele europene.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.