Controale cu amenzi uriașe! Polițiștii au prins mai mulți șoferi indisciplinați în trafic

Controale cu amenzi uriașe! Polițiștii au prins mai mulți șoferi indisciplinați în trafic

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit luni 30 ianuarie, pentru control, pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Hilișeu Horia.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată din luna decembrie 2023. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

În aceeași zi, olițiștii din cadrul Postului de Poliție Hilișeu Horia au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hilișeu Horia, unautoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât, autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică efectuată și nici nu era asigurat, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.475 de lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot luni 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Stirea anterioara

Acțiuni fulger pe șoselele din județ: amenzile au depășit 7.000 de lei

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.