Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, după o urmărire în trafic

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, după o urmărire în trafic

La data de 24 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, în timp ce se aflau pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca,  au efectuat semnal de oprire unui autoturism care avea o deplasare sinuoasă, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.   

Polițiștii au procedat la urmărirea autovehiculului, iar după aproximativ doi kilometri au reușit blocarea acestuia. De asemenea, a fost extras din interior, conducătorul auto, apoi a fost îmobilizat și încătușat. 

Ulterior, s-a stabilit identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Lunca. Întrucât emena halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

Totodată, pentru faptul că nu a oprit la semnalul polițiștilor, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 825 de lei.

Stirea anterioara

Măsuri de siguranță pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Măsuri pentru atragerea tinerilor specialiști din sănătate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.