Percheziții la persoane bănuite de braconaj piscicol. Polițiștii au confiscat setci monofilament, o barcă, telefoane și peste 100 kg de pește
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, cu sprijinul jandarmilor și a polițiștilor de frontieră au pus în executare sâmbătă, 18 noiembrie 2023, 9 mandate de percheziție domiciliară pe linia braconajului piscicol, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor, din comunele Știubieni și Drăgușeni.
De asemenea, împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Botoșani, polițiștii au acționat în zona lacului de acumulare Negreni, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 26 de setci monofilament, o barcă gonflabilă, telefoane mobile și peste 100 de kilograme de pește.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.