O familie din localitatea Cristești a rămas fără casă în urma unui incendiu
Decizie de returnare emisă de polițiștii de imigrări din Botoșani pe numele unui cetățean din Republica Moldova
La data de 11 februarie 2025, polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor și a muncii nedeclarate.
În cadrul verificărilor, a fost controlată o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor. Au fost legitimate cinci persoane, dintre care patru cetățeni români și un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.
În urma verificărilor efectuate, echipa de control a constatat că cetățeanul moldovean desfășura activități lucrative fără a deține forme legale de angajare. Ca urmare, societatea comercială a fost sancționată contravențional, iar pe numele cetățeanului străin a fost emisă o decizie de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile.
De asemenea, față de acesta a fost dispusă măsura interzicerii intrării în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.