Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore în județul Botoșani

Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore în județul Botoșani

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 37 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștera gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 116 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 9 permise de conducere. 

De asemenea, au fost prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, patru tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de contrabandă. Ulterior, instanța a dispus arestarea acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Stirea anterioara

Tineri din Darabani arestați preventiv pentru contrabandă

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.