Peste 500 de mașini controlate în cadrul unei ample acțiuni a polițiștilor botoșăneni

Peste 500 de mașini controlate în cadrul unei ample acțiuni a polițiștilor botoșăneni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere pe raza municipiului Botoșani și în zona de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni. 

Scopul principal al activităților a fost acela de a impune un climat de ordine și siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, precum și prevenirea și combaterea victimizării acestora prin accidente rutiere, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație. 

Astfel, au fost constituite filtre rutiere la toate intrările și ieșirile din municipiul Botoșani,   precum și pe principalele artere rutiere din municipiu și de pe raza celor două secții de poliție.

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate 680 de persoane, au fost controlate 520 de autovehicule și au fost efectuate 122 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, dintre care, 51 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectare limitei legale de viteză, 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru neutilizarea centurii de siguranță, 14 sancțiuni pentru oprire neregulamentară și 19 sancțiuni pentru abateri comise de pietoni. 

Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

Stirea anterioara

Urmărit pentru furt de peste 35.000 de euro în Italia, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Stirea Urmatoare

Incendiu izbucnit în jurul coșului de fum la o casă din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.