Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Șofer băut scos din trafic de polițiștii din Botoșani
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biorul Rutier au identificat pe Calea Națională, la data de 18 iunie 2024, din muncipiul Botoșani, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.