Autoturism de peste 140.000 lei, furat din Austria, descoperit la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a încercat să treacă frontiera la volanul uni autoturism, semnalat ca fiind furat de autoritățile din Austria.
În data de 03 martie a.c., în jurul orei 21.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism, un bărbat cu dublă cetățenie română – R Moldova, în vârstă de 56 de ani.
Având suspiciuni cu privire la seria de șasiu a mașinii care prezenta urme de falsificare, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare. Astfel, folosind tehnica specifică și cu sprijinul ofițerilor Frontex, au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Austria.
Bărbatul aflat la volanul autoturismului a declarat că a achiziționat mașina de la un cetățean moldovean și nu are cunoștință despre faptul că aceasta este furată sau implicată în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 140.000 de lei, a fost indispoibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.