Urșii de la Comaneşti și de la Roșcani vin la Ungureni şi Săveni
Șofer depistat sub influența alcoolului, în timp ce efectua transport public de persoane
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, un autovehicul condus de un bărbat, de 50 de ani, care efectua transport public de persoane.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 700 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut pemisul de condcuere pentru o perioadă de 90 de zile.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.