Tânăr prins cu droguri la ieșirea dintr-o casă de pariuri sportive

Tânăr prins cu droguri la ieșirea dintr-o casă de pariuri sportive

Sâmbăta seară, în jurul orei 19.00, un echipaj de jandarmerie a observat un bărbat în vârstă de 20 de ani care, la vederea jandarmilor, s-a întors subit în casa de pariuri sportive din care tocmai ieșise, de pe strada Grivița din municipiul Botoșani.

Intrând imediat după tânărul respectiv, jandarmii l-au văzut cum arunca o foiță de aluminiu împăturită după un aparat de jocuri de noroc.

Controlul foiței a scos la iveală cristale de culoare albă, susceptibil a face parte din categoria substanțelor cu efecte psihoactive, interzise de lege.

Întrebat despre conținutul și proveniența foiței, acesta nu a negat că îi aparține și că a cumpărat cristalele de la o persoană pe care o cunoaște din vedere pentru suma de 150 de lei, pentru consum propriu.

Jamdarmii au ridicat în vederea confiscării substanța cristalizată, pe care o vor înainta pentru continuarea cercetărilor către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Stirea anterioara

Tragedie cu repetiţie! Două surori au murit la 11 ani diferenţă pe aceeaşi trecere în drum spre biserică

Stirea Urmatoare

Europa, sub zăpadă. Ninsorile abundente provoacă perturbări ale traficului în Germania şi Franţa. Turnul Eiffel, închis

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.