Țigări de contrabandă de peste 33.000 lei reținute în Dorohoi

Țigări de contrabandă de peste 33.000 lei reținute în Dorohoi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat şi reţinut un cetăţean român care transporta 60.000 de ţigarete fără timbru de acciză. 

Ţigaretele, în valoare de 33.000 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării, în cauză fiind întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În data de 26 februarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete. Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 15.10, a fost identificat pe raza municipiului Dorohoi un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un cetățean român în vârstă de 36 de ani, care transporta mai multe colete cu țigarete.

La controlul efectuat asupra autoturismului, a fost descoperită, în portbagaj, cantitatea de 60.000 de țigarete, ambalate în folie neagră. 

Bărbatul a declarat că a achiziţionat ţigările din județul Suceava, de la diverse persoane de naţionalitate ucraineană, în scopul comercializării în localitatea Dorohoi.

Pe numele tânărului, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Autoturismul, în valoare de 17.500 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, iar ţigările în valoare de 33.000 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

Zilele Porților Deschise la subunitățile ISU din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești, Flămânzi, Coțușca și Darabani

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.