Două femei din Dorohoi au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu
Elevii din anii terminali, la ore chiar și în scenariu roșu
Elevii din clasele terminale s-ar putea întoarce în bănci chiar și în scenariul roșu. MInistrul educației, Sorin Cîmpeanu, propune ca elevii din clasele a 8-a și a 12-a să meargă fizic la școală pentru că aceștia trebuie să participe la ore față în față, cu respectarea măsurilor de protecție.
Altfel, riscă să rateze examenele naționale, subliniază ministrul.
„Regulile de distanțare și prudența trebuie respectate. În același timp, pentru acele școli care vor intra în scenariul roșu și care nu vor mai permite accesul elevilor din clasele terminale a 8-a și a 12-a, vom insista, vom propune pentru cei care sunt în măsură să aprobe aceste propuneri pe care Ministerul Educației le va face ca măcar elevii din anii terminali să poată merge la școală.
Examenele naționale vor fi cu prezență fizică, deci vor trebui să fie foarte bine pregătiți. Ați văzut ce se întâmplă cu acele cazuri de evaluare în online care au dat posibilitatea de fraudă, deci nu vrem ca aceste lucruri să se repete", a spus ministrul Sorin Cîmpreanu, la Realitatea TV.
Elevii din Germania pot opta să repete anul şcolar afectat de pandemie. România exclude această variantă
Parlamentarii din Berlin au votat modificarea legii educaţiei, astfel încât elevii pot opta să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemia cu COVID-19. În România, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, exclude această variantă şi spune că în prezent autoritatea pe care o conduce are alte obiective.
„Nu am luat în calcul o astfel de variantă, sunt convins că nu există părinţi care să-şi dorească un an pierdut pentru ai lor copii. Sigur, anul şcolar poate să-l repete oricine dacă nu promovează, nu trebuie să existe o decizie în acest sens. Ne concentrăm pentru acel program de recuperare, ore remediale, în valoare de 30 de milioane de euro pentru învăţământul primar şi gimnazial plus alte 20 de milioane de euro pentru învăţământul liceal”, a explicat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Elevii din Germania pot opta să repete anul şcolar afectat de pandemie
Potrivit The Guardian, elevii şcolilor din Berlin, capitala Germaniei şi unul din cele 16 landuri federale, vor avea oportunitatea de a alege dacă vor să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemie. Asta după ce parlamentarii au votat în unanimitate să modifice legea educaţiei.
Prin urmare, părinţii elevilor care vor opta pentru această alternativă vor trebui să se adreseze în scris conducerii unităţii de învăţământ şi să poarte în prealabil o discuţie cu un reprezentant al şcolii pentru a stabili care sunt cele mai bune opţiuni pentru copilul lor.
Legea se aplică copiilor între 15-16 ani din clasele 1-10.
„Trebuie să facem ceva pentru a compensa deficitele educaţionale care au apărut într-un an de pandemie”, a declarat Dirk Stettner, membru al comitetului pentru educaţie.
În România, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu exclude această variantă şi spune că în prezent autoritatea pe care o conduce are alte obiective. "Ne concentrăm pe programe de recuperare, ore remediale."
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.