Casa Agronomului Botoșani | Hoţie şi incompetenţă

Casa Agronomului Botoșani | Hoţie şi incompetenţă

Instituţia Prefectului a descoperit, în urma unui control efectuat la Casa Agronomului din Botoşani, nereguli majore în gestionarea banilor publici. Controlul s-a lăsat şi cu sesizarea organelor de cercetare penală faţă de cinci persoane, respectiv directorul Camerei Agricole Botoşani, Gheorghe Dănilă, directorul Casei Agronomului, Geanina Huială, a contabilului Camerei Agricole din Botoşani, Luminiţa Dumitriu, consilierului juridic al Camerei Agricole Botoşani, Mihai Grigoriu, dar şi a casierului Camerei Agricole Botoşani, Mihai Cracană. Controlul a fost efectuat la dispoziţia prefectului Cristian Roman pe perioada anilor  2008-2009 şi 2010 de către juriştii din Corpul de control al Prefecturii, un reprezentant al Direcţiei de Finanţe, un reprezent al Consiliului Judeţean şi un inspector de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, iar neregulile semnalate la Casa Agronomului sunt destul de grave, pornind de la documentele finaciar-contabile, până la stări de incompatibilităţi şi conflicte de interese, scrie botosaninews.

Practic, s-a constatat că între cele două instituţii publice se făceau afaceri mai mult în interesul angajaţilor şi familiilor acestora şi nicidecum al cetăţenilor şi că instituţia Casa Agronomului este condusă din umbră de către directorul Camerei Agricole, Gheorghe Dănilă, iar din punct de vedere financiar de către contabilul Camerei Agricole, Luminiţa Dumitriu.

Potrivit prefectului, angajarea personalului s-a facut pe bază de cerere fără a se susţine concurs sau examen şi că salarizarea şi reîncadrarea nu s-a efectuat conform legislaţiei în vigoare. Mai mult, statele de plată diferă de la lună la lună, fiind facute foarte multe corecţii la notele contabile privind obligaţiile cu salariile, iar în dosarele profesionale sunt decizii şi dispoziţii contradictorii şi cu privire la salariile majorate sau diminuate. Nu există acte adiţionale la contractele de muncă, modificările cu privire la salarizare nu au fost aduse la cunoştinţă salariaţilor, iar în momentul controlului s-a constatat că, cărţile de muncă nu au fost completate la zi sau că acestea erau completate eronat.

Mai mult, s-a depistat că trei funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al Camerei Agricole, respectiv economistul Luminiţa Dumitriu, consilierul juridic Mihai Grigoriu şi casierul Mihai Cracană, desfăşurau în baza unui contract unic de prestări servicii încheiat între Camera Agricolă şi Casa Agronomului servicii de specialitate către Casa Agronomului, contra cost pentru fiecare activitate prestată, lucru incompatibil.

O situaţie a veniturilor şi cheltuielilor este în situaţia noastră aproape imposibil de realizat şi vorbim totuşi de o instituţie publică, a statului român. Există o evidenţă contabilă absolut evaziv efectuată şi înregistrări necorespunzătoare, lipsa documentelor justificative. Aceste toate sunt contravenţii. Nu există un registru de casă, iar chitanţele şi facturile emise nu au niciun fel de număr, ceea ce face absolut imposibil gestionarea acestora. Chitanţele nu au dată, fiind foarte greu de urmărit operaţiunile din casă şi nu mai vorbim că nu au un compartiment de control financiar intern, absolut obligatoriu într-o instituţie publică “, a precizat prefectul Cristian Roman.

O altă neregulă depistată a vizat modul cum au fost încheiate contractele de prestări servicii având ca obiect consilierea fermierilor în vederea depunerii cererilor de finanţare din  fonduri europene, acestea fiind încheiate cu încălcarea prevederilor legale, de Casa Agronomului cât şi de Camera Agricolă cu specialişti din afara acestor instituţii, aflate în relaţii de rudenie cu directorul Camerei Agricole, Gheorghe Dănilă. Practic, s-a constatat că aceste contracte de prestări servicii au fost încheiate între cele două instituţii publice cu ginerele directorului Camerei Agricole, Gheorghe Dănilă.

Echipa de control a mai constatat că, Casa Agronomului a avut şi statut de agenţie de turism. Un număr de 11 persoane au participat pe banii instituţiei într-o misiune în Statele Unite ale Americii, deşi exista aprobare pentru şapte persoane.  În afara de cele şapte persoane, toţi angajaţi ai Camerei Agricole Botoşani, printre persoanele care au participat la misiune au mai fost: Georghe Dănilă, Dumitru Istrate – fost director al OCPI Botoşani, Mihai Axinte – fost director al Direcţiei Silvice Botoşani şi Ovidiu Epuraş–fost director APIA Botoşani.

Urmare acestor nereguli constatate, Instituţia Prefectului a sesizat Ministerul Agriculturii, Inspectoratul Teritorial de Muncă dar şi organele de anchetă penală. Cele cinci persoane sunt cercetate pentru conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals şi uz de fals săvârşit în scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice constând în prejudicierea bugetelor instituţiilor publice în cauză în interes propriu sau al unor terţe persoane prin întocmirea de contracte şi facturi fiscale false care să justifice plăţile.

Valoarea prejudiciului nu a fost stabilită deocamdată, însă sumele sunt de ordinul sutelor de mii de lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.