Amendă de 10.000 de lei pentru toți românii care încalcă această lege
Camera Deputaţilor a adoptat, cu unanimitate de voturi, în calitate de for decizional, un proiect de lege prin care sunt impuse sancţiuni mai dure chiar de la prima abatere de la lege. Acest proiect va merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
Amendă de 10.000 de lei pentru toți românii care vor încalca legea ce vizează revenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Mai exact, azi a fost adoptat de Către Camera Deputaților, în calitate de for decizional, un proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
În acest proiect sunt impuse sancţiuni mai dure chiar de la prima abatere pentru comercianţii care vând ţigări tinerilor sub 18 ani, dar chiar și suspendarea activiţăţii, spre deosebire de legea existentă la ora actuală. Acest proiect de lege va merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
Conform proiectului de lege (Pl-x nr. 237/2021), persoanele juridice care le vând produse minorilor sub 18 ani vor fi sancţionate cu amendă contravenţională de 10.000 lei, dar şi cu suspendarea activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere. Iar o nouă abatere îi va costa pe comercianţi 20.000 de lei, dar și amendă contravenţională, conducându-i la închiderea unităţii.
Sancțiuni mai blânde în actuala lege
În același timp, conform noului proiect, activitatea unui local public se va suspenda pe un interval între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, dar şi a minorilor. Noutatea acestui proiect legislativ constă în faptul că se impun măsuri mai drastice chiar de la prima abatere dacă comercianţii vând minorilor produse din tutun.
Legea în vigoare sancționează numai cu o amendă de 5.000 de lei la prima abatere, în cazul în care un magazin le vinde țigări tinerilor sub 18 ani, faţă de 10.000 de lei amendă şi suspendarea activităţii, după cum propune noul proiect adoptat azi de Camera Deputaţilor.
Apoi, la a doua abatere, comerciantul o să fie amendat cu 10.000 de lei şi cu suspendarea activităţii „până la remedierea situaţiei care a dus la suspendare”, se indică în textul legii actuale, faţă de amenda de 20.000 de lei şi închiderea completă a unităţii, cum se prevede noul proiect. Legea în vigoare propune închiderea unităţii şi o amendă de 15.000 de lei abia de la a treia abatere.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.