Cardiolog: mersul în frig este un adevărat „medicament pentru inimă”
ANAF vine cu detalii de ultimă oră despre scutirile de impozit și facilitățile fiscale din România
Facilități fiscale pentru IT-iștii din România. ANAF vine cu toate datele despre schimbările implementate recent în legislație. Unde pot fi accesate toate aceste informații?
ANAF are toate datele privind scutirile de impozit ce îi vizează pe angajații din IT
Este vorba despre un Ghid privind modalitatea de aplicare a facilităților fiscale. Documentul a fost publicat de către cei de la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală).
Aceste facilități îi vizează pe angajații din IT. E vorba despre persoane fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator. Facilitățile vizează veniturile primite începând cu luna în curs, respectiv noiembrie 2023.
În raportul elaborat de experții ANAF sunt prezentate informații relevante referitoare la modul de calcul pentru determinarea impozitului pe veniturile din salarii și activitățile asimilate salariilor pentru persoanele fizice ce se ocupă de dezvoltarea programelor pentru calculatoare și beneficiază de facilități fiscale.
De asemenea, sunt detaliate procedurile de calcul pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii în cazul unui venit brut ce depășește suma de 10.000 de lei.
Ghidul poate fi consultat pe site-ul ANAF, www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative.
Pragul stabilit la 10.000 de lei brut pe lună
Persoanele fizice menționate la art. 60 pct. 2 din Codul fiscal beneficiază de scutire de la plata impozitului lunar pe veniturile din salarii și activitățile asimilate salariilor la locul unde își desfășoară funcția de bază. Scutirea se aplică pentru venituri brute lunare de până la 10.000 lei, inclusiv.
În cazul în care venitul brut lunar depășește suma de 10.000 lei, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 10% asupra bazei de calcul. Aceasta este determinată ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea contribuțiilor sociale obligatorii aferente unei luni din venitul brut lunar, redus cu impozitul corespunzător părții din venitul brut lunar de până la 10.000 lei, inclusiv.
Ȋn plus, potrivit comunicatului oficial al instituției, cei interesați au trei posibilități de a afla mai multe detalii.
Se poate accesa portalul ANAF sau se poate apela Serviciul central de asistență contribuabilil – Contact-center. Numărul de telefon este 031.403.91.60
Ȋn fine, se poate apela la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul organelor fiscale teritoriale.
O altă problemă de care trebuie să țină cont angajații din domeniul IT este cotizația la Pilonul II, cel al pensiilor private obligatorii. Ei vor fi nevoiți de acum să depună o cerere la angajator în acest sens, pentru cei 10.000 de lei scutiți de impozit.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.