Preoții români, obligați să fie neutri în campaniile electorale de anul acesta, după o decizie a Sfântului Sinod

Preoții români, obligați să fie neutri în campaniile electorale de anul acesta, după o decizie a Sfântului Sinod

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis că preoții vor fi obligați să fie neutri pe durata campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea de zi cu zi.

Fapta să le fie la fel ca vorba în materie de treburi politice la alegerile de anul acesta. Asta a decis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoții fiind astfel obligați să-și păstreze neutralitatea în timpul campaniilor electorale de anul acesta.

Opțiunea politică a preoților va fi exprimată doar prin votul personal secret, a mai decis Sfântul Sinod al BOR.

Aceste decizii au apărut în Îndreptarul instituției, publicat duminică de Basilica.ro.
„În calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele duhovniceşti care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret", se precizează în hotărârea Sfântului Sinod al BOR.

Totodată, potrivit Sfintelor Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale în calitate de susţinători şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local, în statul român sau în alte state.

„Clericul sau monahul care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie, prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române şi ale Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor şi va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală, mai precizează Sfântul Sinod al BOR, menţionând că abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale”, mai precizează BOR.

Stirea anterioara

Se schimbă rovinieta de astăzi. Șoferii vor achita taxe în funcție de kilometri parcurși

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.