Prefectul judeţului, în vizită la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto

Prefectul judeţului, în vizită la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto

Prefectul Dan Şlincu a efectuat o vizită de lucru azi, 5 mai 2017, la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto, cu scopul de a cunoaşte personalul ce lucrează în cadrul instituţiei subordonate Prefecturii.

Cu această ocazie, lucrătorii au prezentat reprezentantului guvernului în teritoriu problemele cu care se confruntă în derularea activităţii.

Deficitul de personal, volumul mare de muncă sau salariile neproporţionale cu activitatea prestată au fost doar o parte din situaţiile prezentate de angajaţii serviciului. 

Cu toate că aceste probleme îi sunt cunoscute prefectului, demarând şi proceduri pentru a le soluţiona, Dan Şlincu a preluat din nou doleanţele lucrătorilor şi le-a promis că nu va înceta demersurile pentru a le rezolva, chiar şi în condiţiile în care atât noile angajări în sistem cât şi majorarea salariilor pot fi soluţionate doar la nivel central, de către forurile superioare. 

„Aveţi parte de tot sprijinul meu, ori de câte ori veţi avea nevoie. Nu ezitaţi să apelaţi la ajutorul meu. O voi face  în orice situaţie în care mă pot implica în calitate de prefect. Vă mulţumesc că nu lăsaţi cererile oamenilor neonorate şi reuşiţi să vă faceţi treaba cu simţ de răspundere chiar şi în aceste condiţii dificile”, a precizat reprezentantul guvernului în teritoriu, Dan Şlincu, în încheierea vizitei pe care a avut-o azi la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto.

Încă de la începutul lunii aprilie, de când a preluat funcţia de prefect, Dan Şlincu a arătat un interes deosebit soluţionării deficitului de personal de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto. Acesta a avut întâlniri de lucru cu conducerea interimară a serviciului, cadru în care s-a discutat pe seama unor măsuri ce pot fi luate în termen scurt, anume transferul unor lucrători de la atelierul de confecţionare a plăcuţelor la ghişee, aceştia putând efectua şi activităţi de examinare. 

De asemenea, prefectul a trimis o solicitare şi către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) pentru detaşarea unui cadru la Serviciul de Permise, transfer ce urmează a avea loc în perioada următoare.

Stirea anterioara

Meciuri de fotbal supravegheate de jandarmi

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din Administratie