Parteneriat instituțional pentru prevenirea delincvenței juvenile în județul Botoșani

Parteneriat instituțional pentru prevenirea delincvenței juvenile în județul Botoșani

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, continuă în anul școlar 2024 – 2025 campania ”ADOLESCENȚĂ FĂRĂ DELINCVENȚĂ!”.

Scopul campaniei este conștientizarea elevilor din învățământul liceal, cu privire la efectele și riscurile asociate adoptării unui comportament delincvent.

Circumscris spectrului propriu de atribuții și competențe, factorii instituționali menționați prezintă elevilor participanți în cadrul sesiunilor de informare/dezbatere, aspecte legate de consecințele juridice, sociale și/sau psihoemoționale asociate comiterii de infracțiuni, noțiunea și limitele răspunderii penaleîn perioada minoratului, etc..

O etapă importantă în desfășurarea activităților o reprezintă interacțiunea cu persoane aflate în detenție, care participă la sesiunile de informare prin grija reprezentanților Penitenciarului Botoșani.

Ieri – 21 noiembrie, activitățile, care a avut pe tot parcursul un caracter interactiv, au fost găzduite de Liceul Tehnologic Todireni, participând peste 50 de elevi și cadre didactice.

Simultan,  polițiștii de siguranță școlară au participat și la ședința cu părinții organizată la nivelul unității de învățământ, discuțiile urmărind identificarea celor mai potrivite mecanisme de intervenție destinate prevenirii adoptării unui comportament delincvent de către adolescenți.

Activitățile din cadrul campaniei sunt organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Stirea anterioara

Reparați coșurile de fum! Acoperișul unei case din Racovăț cuprins de flăcări

Stirea Urmatoare

Intervenția salvatoare a polițiștilor din Vlăsinești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.