Salarii majorate pentru angajații cu vechime de peste 2 ani. Metoda de calcul a perioadei

Salarii majorate pentru angajații cu vechime de peste 2 ani. Metoda de calcul a perioadei

Angajații din România vor avea salariile majorate dacă au o vechime de peste 2 ani în domeniu, arată o lege intrată în vigoare în urmă cu doi ani.

Potrivit legii, angajatorilor le este interzis să remunereze angajații cu salariul minim în cazul în care aceștia au o experiență în muncă mai mare de doi ani, echivalentul a 24 de luni. Așadar, ei vor beneficia de salarii majorate.

Această dispoziție a devenit efectivă începând cu data de 1 ianuarie 2022. Așadar, angajații cu o vechime mai mare de trebuie să beneficieze de o creștere salarială la începutul anului 2024.

Conform OUG 142/2021, care a adus modificări Codului Muncii, începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pe o perioadă de maxim 24 de luni, începând de la semnarea contractului individual de muncă.

După expirarea acestei perioade, acesta va primi un salariu de bază mai mare decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Aceste reguli se aplică și pentru salariatul care primește salariul minim brut pe țară garantat în plată și care are deja un contract individual de muncă, iar perioada de maxim 24 de luni este calculată de la 1 ianuarie 2022.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Prevederile (…) se aplică și pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022”, prevede OUG 142/2021, care a modificat Codul Muncii.

Modalitatea de calcul a perioadei de 24 de luni
Reprezentanții Inspecției Muncii au comunicat că perioada de 24 de luni se calculează începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, pentru toți salariații care au fost angajați cu salariul minim pe economie înainte de anul 2022, este necesar să li se mărească salariul de bază începând cu data de 01.01.2024.

În cazul salariaților angajați după data de 1 ianuarie 2022 inclusiv, se vor calcula individual 24 de luni de la data angajării. Astfel, se va calcula data de la care trebuie efectuată majorarea salariului.

Majorarea nivelului salariului de bază va fi negociată cu fiecare salariat care îndeplinește condiția de vechime.

Rezultatul negocierii va fi consemnat printr-un act adițional. El va fi semnat de ambele părți. 

Modificarea unui contract individual de muncă este posibilă doar:
în conformitate cu prevederile legale
prin acordul ambelor părți

Ajustarea salariului de bază trebuie:
înregistrată
transmisă în registrul general de evidență a salariaților în decurs de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării

Totul este prevăzut în H.G. nr. 905/2017.
„Precizăm că perioada de 24 de luni se calculează începând cu 1 ianuarie 2022. Astfel, tuturor salariaților angajați cu salariul minim pe economie, anterior anului 2022, trebuie să li se mărească salariul de bază începând cu 01.01.2024. Pentru salariații angajați după data de 1 ianuarie 2022 inclusiv, se vor calcula individual 24 de luni de la data angajării, urmând ca aceea să fie data de la care trebuie majorat salariul.

Majorarea nivelului salariului de bază se va negocia cu fiecare salariat care îndeplinește condiția de vechime, iar rezultatul se va concretiza prin încheierea unui act adițional, semnat de ambele părți, având în vedere că un contract individual de muncă poate fi modificat doar în baza prevederilor legale sau prin acordul părților.

Modificarea salariului de bază se înregistrează și se transmite în registrul general de evidență a salariaților în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, conform prevederilor H.G. nr.905/2017”, scriu reprezentanții Inspecției Muncii pe o rețea socială.

Stirea anterioara

Se interzice plagiatul. Vor fi închise site-urile care vând referate sau lucrări de diplomă

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Curățați coşul de fum: pericol de incendiu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.