Alcool și țigări de contrabandă, depistate de poliţiştii de frontieră - FOTO
Polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorialal Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 3.180 ţigări de contrabandă şi 25 sticle cu alcool, în valoare totală de 2.623 de lei, care erau transportate ascunse în bagajele personale ale șoferilor.
În ultimele 24 de ore, pe timpul unor acţiuni specifice, desfăşurate în zona de frontieră, colegii noștri din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au oprit în trafic mai multe autoturisme, la volanul cărora se aflau cetăţeni cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în autoturisme, în bagajele personale ale șoferilor, cantitatea de 3.180 ţigarete de diferite mărci precum şi 25 sticle de alcool.
În cauză, țigările şi alcoolul, în valoare totală de 2.623 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.