Autoturism cu acte false descoperit la vama Racovăț. A fost cumpărat din Italia dar șoferul s-a ales cu dosar penal

Autoturism cu acte false descoperit la vama Racovăț. A fost cumpărat din Italia dar șoferul s-a ales cu dosar penal

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat, la controlul de frontieră, documente falsificate.

În data de 27 februarie 2024, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat certificatul de înmatriculare și asigurarea de răspundere civilă auto, în legătură cu care polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora. 

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că ștampila care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice precum și înscrisurile din polița de asigurare nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoștință că documentele sunt false și că a achiziționat autoturismul fără a încheia un contract de vânzare – cumpărare în acest sens. 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Botoșănean evacuat din locuință și ordin de protecție emis pentru violență în familie

Stirea Urmatoare

Copil plecat cu colindul găsit de jandarmi după ce s-a rătăcit în Ajun

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.