Botoșănean reținut de polițiști pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și port de armă albă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis sâmbătă 21 octombrie, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în timp ce se afla pe terasa unui local public, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, pe fondul unui conflict spontan avut cu un alt client al localului a scos un obiect tăietor înțepător pe care l-a pus pe masă. Totodată, acesta a încercat să lovească cu obiecte de mobilier persoana cu care se afla în conflict, tulburând ordinea și liniștea publică și provocând indignarea celor prezenți.
Acesta fost imobilizat de către polițiști și din cauza faptului că avea un comportament recalcitrant a fost internat la o unitate spitalicească. Ulterior, după externare, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.