Bunele intenţii i-au adus o lucrare penală

Bunele intenţii i-au adus o lucrare penală

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care se afla la volanul unui microbuz, fără a deţine un permis de conducere corespunzător categoriei respective.

În data de 04 octombrie, a.c., în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova, şofer al unui ansamblu auto format dintr-un microbuz şi o auto platformă, înmatriculate în Republica Moldova. Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat permisul de conducere valabil pentru categoria B, necorespunzător acestui ansamblu.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că nu avea dreptul să conducă ansamblul auto, dar,deoarece al doilea şofer al microbuzului era obosit, s-a oferit să urce la volan pentru a ajunge mai repede în Republica Moldova.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau sub categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Stirea anterioara

Cinci persoane rănite într-un accident în Leorda. Trei ambulanțe au transportat victimele la spital

Stirea Urmatoare

Orașul Flămânzi votează cu PSD pentru că un Guvern social-democrat este garanția creșterii pensiilor și salariilor și accesului tinerilor pe piața muncii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.