Dorohoian condamnat la închisoare pentru contrabandă, escortat către Penitenciarul Botoșani
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi, joi 01 octombrie 2020, au reușit identificarea unui bărbat de 46 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 1 an și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare depozitare, predare, desfacere și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.